fb-pixel

Psihoterapia adultului

Ascundem cu toții nefericiri mai mici sau mai mari. Le purtăm cu noi în gând la birou, le punem temporar sub pernă când ne ducem la culcare sau le băgăm sub preș atunci când suntem înconjurați de ceilalți. Le trecem sub tăcere, le negăm, le rumegăm singuri.

Deseori, e mult mai facil să rămânem neajutorați, să continuăm să îngropăm nefericirile pe unde putem. Spun „facil”, pentru că starea noastră de bine nu ni se întâmplă de la sine, ci presupune efort, voință și înțelepciune. Iar asta cere timp, exercițiu și de multe ori un suport extern.
Psihoterapia individuală nu te convinge de nimic. Nu e rolul ei să te convingă că nefericirile tale
„nu sunt chiar așa de mari” sau că „o să treci și peste asta”.

Psihoterapia te ajută să conștientizezi, ca să poți începe să transformi. Te ajută ca, în următoarea situație dificilă, să știi cum să descoși nefericirea bucată cu bucată pentru a putea să faci din ea o haină nouă. Nu-ți spune că nu vor mai exista nefericiri, ci te ajută să vezi mereu și alternativa.

Cum te ajută psihoterapia individuală

Face ordine, aduce claritate și structură unor lucruri pe care poate doar le intuiești sau le faci din instinct în acest moment;
Te ajută să înțelegi ce vulnerabilități și predispoziții ai, pentru a-ți recunoaște punctele de presiune și a-ți trasa apoi contexte optime în care să te dezvolți;
Aduce la suprafață resurse și soluții pe care le ai la dispoziție, dar pe care nu le-ai conștientizat încă;
Te ajută să te uiți la trecut nu ca la „Omul negru” responsabil pentru toate lucrurile rele din viața ta, ci ca la un puzzle pe care îl analizezi și îl refaci, ca să te poți elibera de el;
Îți arată ce acțiuni pozitive poți aduce în ceea ce faci, fără să lucreze cu interdicții („nu trebuie să mai faci X sau Y lucru”);
Îți oferă un cadru sigur în care îți lărgești granițele eu-lui, descoperi, te maturizezi;
Te eliberează de etichete, te ajută să iei distanță de problema ta, te susține să descoperi moduri noi de a te uita la provocări;
Te canalizează pe obiective concrete, pe care le urmărești permanent și pe care știi când le-ai atins;
Îți oferă instrumente să te descurci apoi singur, în viața „de după canapea”; altfel spus, te ajută să înveți să pescuiești când îți e foame, nu prinde peștii pentru tine.
Program de lucru
Luni - Vineri (12:00 - 19:30)
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram