Mintea noastră devine un narator infatigabil, construind povești obsesionale sau dominante care ne influențează gândirea și comportamentul. În acest articol, vom explora dinamica dintre responsabilitate și pasivitate în fața acestor gânduri și cum putem găsi echilibrul prin terapie. Vom analiza cum putem recâștiga controlul asupra gândurilor noastre și să ne construim propriile povești într-un mod sănătos și echilibrat.
Ești singur pe stradă, e târziu, iar în spatele tău se aude zgomot de pași. Preț de-o clipă, tresari și te gândești la ce-i mai rău. Dar, când te întorci, vezi în urma ta un altul, la fel de pierdut în gânduri ca tine, fără vreo intenție să-ți facă rău.
Ce s-a întâmplat?
Mintea ta ți-a spus o poveste – o poveste nu neapărat originală sau creativă, dar una menită să te apere. O poveste care a plecat de la un singur element – zgomotul de pași – pe baza căruia a croșetat un întreg scenariu, de regulă, pe cel mai familiar.
Mintea noastră este un narator neobosit: tot timpul, clipă de clipă, realitatea este interpretată și ne este livrată sub forma acestor povești. Poveștile fac parte din noi, din alcătuirea noastră cea mai intimă.
Mintea ne spune că femeia care ține de mână un copil este mama lui, că tânărul și tânăra care se îmbrățișează au o relație romantică ori că o durere semnalează o boală gravă. Credem adesea poveștile spuse de mintea noastră, fără să le punem prea mult la îndoială, iar uneori, chiar când realitatea pare că le contrazice, aproape că ne dorim să fie adevărate, atât de atașați suntem de ele și de emoțiile pe care le provoacă.
Asta se întâmplă fiindcă ne apărăm, cu orice preț, de incertitudine. Între a reacționa la zgomotul de pași ivit în beznă și a nu privi înapoi, alegem să vedem cu ochii noștri dacă povestea se verifică.
Viața ne aduce însă în situații cu mult mai complexe, în care devine cu mult mai complicat să discernem între ceea ce e sigur sau mai puțin sigur, între ceea ce ne va provoca suferință sau, dimpotrivă, ne va aduce liniște.
Nu știm dinainte dacă o avansare ne va provoca stres sau bucurie, dar încercăm să ghicim, muncim pentru asta, fiindcă mintea noastră ne spune că e un scop bun. Nu putem ști nici dacă persoana pe care am întâlnit-o de curând e cea potrivită pentru noi, însă asta nu ne oprește să ne imaginăm viitorul alături de ea.
Dificultățile apar atunci când ajungem să credem orbește în poveștile pe care le producem, refuzând să vedem realitatea – când un simplu scenariu ne provoacă o emoție atât de puternică, încât ne paralizează ori ne conduce pe drumuri greșite.
Când ținem cu dinții de o relație nesănătoasă, fiindcă suntem convinși că persoana de lângă noi se va schimba, în ciuda evidențelor, dar și când ne spunem că orice efort este zadarnic, când un impas pare să fie chiar finalul unei călătorii, și nu doar o oprire temporară.
Pornind de la un decor întunecat, o oră târzie și un zgomot de pași, putem construi o mulțime de povești, toate plauzibile, dar, în funcție de experiențele noastre, de emoțiile care ne domină, ne vom atașa de una singură. Primul pas este să înțelegem că, oricât de credibile ar părea, ele nu sunt altceva decât încercări ale minții noastre de a da un sens și o direcție realității.
Ideile obsesionale sunt ca niște fire care se întrepătrund în mintea noastră, dictându-ne acțiunile și reacțiile. Aceste idei pot să devină dominante și să ne controleze viața, aducând cu ele o responsabilitate suplimentară. Ne simțim responsabili să le ascultăm, să le urmăm indicațiile, chiar și atunci când știm că nu sunt sănătoase.
Terapia ne ajută să înțelegem că responsabilitatea nu înseamnă supunere necondiționată față de ideile noastre obsesionale. Ea ne învață să ne asumăm controlul asupra gândurilor noastre și să ne separăm de ele în mod sănătos. Prin recunoașterea faptului că suntem responsabili de propriile noastre alegeri și acțiuni, putem începe să lucrăm către eliberarea de dominanța acestor idei.
Pasivitatea în fața gândurilor dominante poate duce la inacțiune și suferință continuă. Atunci când acceptăm cu pasivitate scenariile pe care mintea noastră le construiește, devenim prizonierii propriei noastre imaginații. Este important să ne dăm seama că pasivitatea nu este o soluție, ci doar o perpetuare a suferinței.
Terapia ne încurajează să fim activi în fața gândurilor dominante. Prin confruntarea directă cu aceste gânduri și prin învățarea unor tehnici sănătoase de gestionare a lor, putem să ne eliberăm de controlul pe care îl au asupra noastră și să devenim mai puțin vulnerabili în fața lor.
În concluzie, responsabilitatea și pasivitatea sunt două abordări opuse în fața gândurilor obsesionale sau dominante. Prin terapie, putem înțelege mai bine natura acestor gânduri și modul în care ne afectează viața. Astfel, ne putem elibera de dominația lor și putem găsi un echilibru între a fi responsabili pentru acțiunile noastre și a nu fi pasivi în fața gândurilor care ne controlează. Eliberându-ne de povestea dominantă și cultivând o perspectivă mai sănătoasă, putem să ne construim propria noastră poveste, una în care suntem autorii vieții noastre.
Tu ce povești îți spui?
