Te-ai trezit vreodată întrebându-te cine ești tu cu adevărat? Ți s-a întâmplat să încerci să îți rezumi întreaga existență la o sumă de caracteristici, trăiri sau experiențe? Ai avut vreodată impresia că te lovești de un baraj în fața acestei întrebări? Ei bine, întrebările legate de propria identitate sunt firești și, totodată, complicat de gestionat. Încercând să răspundem la întrebarea cine sunt eu? ne trezim în fața unor dileme care privesc atât ceea ce considerăm a fi important în lume, cât și a modului în care ne percepem propriile vieți.
Ne definește trecutul nostru? Prezentul în care ne aflăm? Acțiunile noastre? Greșelile sau reușitele? Dorința din spatele acestor întrebări este aceea de a crea o poveste coerentă despre noi înșine, o poveste pe care să o putem relata cu sens și continuitate. În terapie, lucrăm adesea cu această tendință, observând cum ne dorim să ne încadram viețile într-un fir narativ bine definit. Dar este acest lucru întotdeauna realist sau sănătos? Trebuie să ne prindem identitatea în orizontul unei coerențe progresive, ascendente, să ne străduim să fim mereu „cea mai bună versiune a noastră”? Sau își au locul în schema mai largă a identității noastre și nevoia de repaos, cea de stagnare, cea de repetare sau cea de sedimentare a experiențelor noastre?
Narațiuni coerente despre sine – Timpul linear
Cu toții tindem să ne gândim la viețile noastre ca la un drum, o călătorie care începe de undeva și ne duce progresiv spre un viitor mai bun. De multe ori, avem impresia că trebuie să trăim într-o poveste în care fiecare pas pe care îl facem are o continuitate logică, o evoluție constantă spre o versiune "mai bună" a sinelui nostru. Presiunea socială în această direcție este din ce în ce mai mare. Vedem constant pe social media postulată ideea de progres, de evoluție, de creștere spirituală ș.a.m.d. Narațiunea despre sinele coerent, privit ca un „ceva” clar delimitat se intersectează cu narațiunea culturală a timpului linear. În trecut eram versiuni mai slabe ale nostre, în prezent suntem versiunea conștientă a propriei persoane, iar în viitor vom fi cea mai bună dintre versiunile noastre.
Totuși, dacă privim atent la modul în care se desfășoară viețile noastre, observăm lipsă de coerență, de parcurs linear și progresiv. Uneori facem pași înainte, alteori ne simțim captivi în cercuri, repetând aceleași greșeli sau trăind aceleași bucurii. Cei mai mulți dintre noi simțim această presiunea interioară să justificăm fiecare etapă din viața noastră. Acest lucru este adesea alimentat de ceea ce psihologia narativă numește „sinele narativ”. McAdams (2006) explică că avem tendința să ne construim identitatea prin povești care dau sens experiențelor noastre. Dar când aceste povești sunt supuse presiunii de a fi perfect coerente și progresive, pot apărea frustrări. Viața noastră devine o cursă de a "povesti bine", de a povesti frumos și impresionant despre propria persoană în loc să fie o explorare autentică a experienței umane. Exact în acest context, pierdem din vedere adevărata noastră esență. Studiile arată că indivizii cu o abordare mai flexibilă a memoriei autobiografice—ceea ce înseamnă că își permit să aibă amintiri contradictorii sau incomplete—tind să fie mai rezilienți emoțional și să experimenteze mai puțin stres legat de identitate (Bluck & Alea, 2009). Aici intervine ideea de temporalitate ciclică, o alternativă la ideea progresului continuu.
Soluția Timpului ciclic
Cum ar fi să schimbăm perspectiva și să ne gândim la viață nu ca la o linie dreaptă, ci ca la o serie de cicluri, la fel cum anotimpurile vin și pleacă? În loc să ne simțim presați să avansăm mereu, putem învăța să acceptăm că sunt perioade mai bune și perioade mai grele, fără să considerăm că stagnăm sau regresăm. În psihologia dezvoltării, această abordare ciclică poate fi ilustrată prin teoria lui Erik Erikson privind etapele dezvoltării psihosociale, care sugerează că la fiecare etapă a vieții revenim la teme esențiale, cum ar fi încrederea sau autonomia, dar le abordăm la niveluri diferite de profunzime și maturitate. Chiar și în viața adultă, revenim la aceste teme în cicluri de reflecție și reînnoire personală.
Mai mult decât atât, timpul ciclic este relevant în contextul sănătății mintale. Cei care adoptă o perspectivă ciclică tind să aibă o relație mai sănătoasă cu propriile lor așteptări. Ei acceptă momentele de recul, perioadele de stagnare emoțională sau regresie, nu ca semne de eșec, ci ca parte integrantă a procesului lor de dezvoltare. În esență, această abordare ciclică poate reduce anxietatea legată de perfecțiune și progres continuu.
În psihoterapie, adesea vedem cum această viziune poate aduce alinare. Cei care își permit să trăiască viața ca un proces ciclic se eliberează de ideea că trebuie să „progreseze” constant. Pot accepta că există momente dificile, de stagnare aparentă, de pauză sau absență din propria lor rutină, dar că acestea fac parte dintr-un ritm natural. Lucrările lui Carl Jung despre arhetipuri și inconștient colectiv (1959) ne sugerează o astfel de abordare: viața noastră este plină de cicluri și tipare recurente, iar acestea nu sunt semne de eșec, ci oportunități de reflecție și transformare.
Trauma duce la Timpul fracturat
O altă dimensiune teoretică esențială este legătura dintre traume și percepția timpului. Așa cum sugerează lucrările lui Bessel van der Kolk și alte studii despre PTSD (Tulving, 2002), trauma poate duce la o discontinuitate percepută a timpului. Persoanele care au suferit traume deseori nu mai percep trecutul ca pe o secvență ordonată, ci ca pe o serie de evenimente fragmentate, care nu se încadrează într-o narațiune coerentă.
Din această perspectivă, trauma introduce o fisură în linia timpului, făcând dificilă reconectarea evenimentelor din viața noastră într-o poveste coerentă. Oamenii afectați de traumă simt adesea că trăiesc simultan în trecut și în prezent, ceea ce le împiedică progresul psihologic presupus de o perspectivă lineară și coerentă asupra propriei identități. În terapie, unul dintre scopuri este să ajutăm persoanele traumatizate să își reconfigureze povestea, să reinterpreteze evenimentele într-o manieră care le permite să integreze trauma în narațiunea lor, fără a rămâne prizonieri ai trecutului.
De exemplu, în cadrul terapiei centrate pe traumă, cum ar fi EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing), unul dintre obiectivele centrale este reconstrucția unei percepții temporale coerente, permițându-le oamenilor să își vadă traumele ca fiind o parte din povestea lor, nu întreaga poveste.
Cum să avem o Stimă de Sine bună
Să ne luăm acum timp să privim către viețile noastre de zi cu zi. Nu toate momentele din existența noastră sunt despre succes, evoluţie sau „a face mai mult”. Unele zile sunt pur și simplu despre a fi, despre a savura un moment de liniște sau despre a trece printr-un moment dificil. Dacă privim aceste experiențe ca făcând parte dintr-un ciclu natural, ne putem permite să ne acceptăm stările de slăbiciune și vulnerabilitate fără a ne simți vinovați. Momentele de odihnă psihică sunt necesare pentru a ne putea relua viețile în orizontul a ceea ce considerăm firesc și confortabil pentru noi înșine.
Acest model ciclic nu este doar o metaforă utilă, ci și o realitate pe care psihologia o recunoaște tot mai mult. Studii recente arată că indivizii care adoptă o perspectivă ciclică asupra timpului, precum cea discutată în Journal of Consumer Research (2023), sunt mai predispuși la comportamente sănătoase și mai conectați cu sinele lor interior. Această abordare le permite să își trăiască viața cu mai puțină anxietate legată de viitor și mai multă atenție asupra prezentului.
În terapie, putem explora împreună aceste dinamici și moduri de a ne privi propria identitate în lumina unui timp al repausului, al reluării, al căderii și ridicării firești în ordinea vieții. Uneori, povara de a avea o narațiune coerentă ne împiedică să trăim autentic. Ne concentrăm pe „a avea sens” în ochii celorlalți, dar pierdem contactul cu sinele nostru profund, ajungând să fim chiar confuzi cu privire la propriile dorințe, nevoi, valori și aspirații. Terapia este locul unde putem rupe această presiune și explora cu blândețe etapele prin care trecem.
În loc să ne întrebăm constant unde am greșit? sau de ce nu am avansat?, putem învăța să întrebăm ce am învățat din această etapă? și cum mă simt acum?. Este o invitație de a privi viața nu doar ca pe o cursă de terminat, ci ca pe o grădină care are nevoie de perioade de înflorire și de repaus. Fiecare etapă are frumusețea ei, și în terapie putem învăța să le onorăm pe toate.
Concluzie
Viața noastră nu trebuie să fie o poveste perfectă, cu un fir narativ impecabil. Suntem mai mult decât narațiunile pe care le spunem despre noi înșine. Nu putem fi reduși la povești coerente și străluctioare care să dea seama de o evoluție continuă și fără rest. Suntem ființe complexe, care trăiesc în cicluri de schimbare și adaptare, iar în terapie, putem explora împreună aceste cicluri, pentru a ne elibera de presiunea constantă a progresului și pentru a găsi sens în fiecare etapă. Împreună putem să învățăm să ne acceptăm întregul, în toată frumusețea și vulnerabilitatea lui.
[1] McAdams, D. P. (2006). „The redemptive self: Stories Americans live by”. Oxford University Press. https://doi.org/10.1093/acprof:oso/9780195176933.001.0001
[2] McAdams, Dan P. "The Psychology of Life Stories." Review of General Psychology, vol. 5, no. 2, 2001, pp. 100-112
[3] Erikson, E. H. 1. (1963). „Childhood and society”. 2d ed., rev. and enl. New York, Norton
[4] Jung, C. G. (1959). Collected works. Vol. 9, Pt. I. The archetypes and the collective unconscious. Patheon.
[5] https://recovery.com/resources/healing-trauma-brain-and-body-with-bessel-van-der-kolk/
[6] Tulving E. „Episodic Memory: From Mind To Brain”. Annu Rev Psychol. 2002;53:1-25. doi: 10.1146/annurev.psych.53.100901.135114. PMID: 11752477.
[7] Mezzalira, S., Santoro, G., Bochicchio, V. et al. „Trauma And The Disruption Of Temporal Experience: A Psychoanalytical And Phenomenological Perspective”. Am J Psychoanal 83, 36–55 (2023). https://doi.org/10.1057/s11231-023-09395-w
[8] Hofmann, S.G., Asnaani, A., Vonk, I.J.J. et al. „The Efficacy of Cognitive Behavioral Therapy: A Review of Meta-analyses”. Cogn Ther Res 36, 427–440 (2012). https://doi.org/10.1007/s10608-012-9476-1
[9] Lan Xu, Shuangshuang Zhao, June Cotte, Nan Cui, „Cyclical Time Is Greener: The Impact of Temporal Perspective on Pro-Environmental Behavior”, Journal of Consumer Research, Volume 50, Issue 4, December 2023, Pages 722–741, https://doi.org/10.1093/jcr/ucad016